Parteneri
Real Life SRL

NOUTATI privind NORMAREA personalului medicosanitar din unitatile de invatamant - Ordinul 761 din 31 iulie 2012 publicat in Monitorul Oficial nr 651 din 13 septembrie 2012



ORDIN nr. 761 din 31 iulie 2012 privind modificarea anexei nr. 4 la Metodologia privind examinarea starii de sanatate a prescolarilor si elevilor din unitatile de invatamant de stat si particulare autorizate/acreditate, privind acordarea asistentei medicale gratuite si pentru promovarea unui stil de viata sanatos, aprobata prin Ordinul ministrului educatiei, cercetarii, tineretului si sportului si al ministrului sanatatii nr. 5.298/1.668/2011, precum si pentru abrogarea anexei nr. 7 la Ordinul ministrului sanatatii si familiei nr. 653/2001 privind asistenta medicala a prescolarilor, elevilor si studentilor
EMITENT: MINISTERUL SANATATII
PUBLICAT: Monitorul Oficial al romaniei Nr. 651 din 13.09.2012

    Văzând Referatul de aprobare al Ministerului Sănătății nr. CV. 2.849/2012 și al Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului nr. 732/2012,
    în temeiul art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății, cu modificările și completările ulterioare, și al art. 22 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 536/2011 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, cu modificările și completările ulterioare, ministrul sănătății și ministrul educației, cercetării, tineretului și sportului emit prezentul ordin.
    ART. I
    Anexa nr. 4 la Metodologia privind examinarea stării de sănătate a preșcolarilor și elevilor din unitățile de învățământ de stat și particulare autorizate/acreditate, privind acordarea asistenței medicale gratuite și pentru promovarea unui stil de viață sănătos, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului și al ministrului sănătății nr. 5.298/ 1.668/2011, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se înlocuiește cu anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
    ART. II

    Anexa nr. 7 "Normarea personalului medico-sanitar în cabinetele medicale din grădinițele și unitățile școlare din mediul urban, precum și din unitățile de învățământ superior" la Ordinul ministrului sănătății și familiei nr. 653/2001 privind asistența medicală a preșcolarilor, elevilor și studenților, cu modificările ulterioare, se abrogă.
    ART. III
    Direcția de sănătate publică și control în sănătate publică din cadrul Ministerului Sănătății și direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București, precum și consiliile județene și Primăria Municipiului București vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
    ART. IV
    Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

                              Ministrul sănătății,
                                  Vasile Cepoi

           Ministrul educației, cercetării, tineretului și sportului,


                              Ecaterina Andronescu

  ANEXĂ  (Anexa nr. 4 la metodologie)

    Normarea personalului medical din unitățile de învățământ

    Normarea personalului medical din unitățile de învățământ se realizează după cum urmează:
  

  I. Grădinițe:
    a) grădinițe cu program normal (8,00-12,00) - 100 de preșcolari (5 grupe)/unitate:
    - 1/2 normă post asistent medical/unitate;

    - 1/4 normă post medic/unitate;
    b) grădinițe cu program prelungit:
    â— grădinițe cu mai puțin de 100 de preșcolari (1-5 grupe)/unitate:
    - un post asistent medical/unitate;
    - 1/4 normă post medic/unitate;
    â— grădinițe cu mai mult de 100 de preșcolari/unitate:
    - două posturi asistent medical (asigurare două ture);
    - 1/4 normă post medic/unitate;

    c) grădinițele cu program săptămânal:
    â— grădinițe cu mai puțin de 60 de preșcolari/unitate:
    - 3 norme post asistent medical/unitate (o asistentă medicală în tura I, o asistentă medicală în tura II și o asistentă medicală în tura III);
    - 1/4 normă post medic/unitate;
    â— grădinițe cu mai mult de 60 de preșcolari/unitate:
    - 4 norme post asistent medical/unitate (două asistente medicale în tura I, o asistentă medicală în tura II și o asistentă medicală în tura III);
    - 1/4 normă post medic/unitate.

    II. Școli: 


    a) școlile cu mai puțin de 100 de elevi/unitate - 1/2 normă post asistent medical;
    b) școlile cu 101-999 de elevi/unitate - o normă post asistent medical;
    c) școlile cu mai mult de 1.000 de elevi/unitate - două norme post asistent medical (un asistent medical/tură);
    d) școlile cu mai puțin de 300 de elevi/unitate - 1/4 normă post medic;
    e) școlile cu 301-999 de elevi/unitate - 1/2 normă post medic;
    f) școlile cu mai mult de 1.000 de elevi/unitate - o normă post medic;
    g) școli cu mai mult de 2.500 de elevi/unitate:
    - o normă post medic dentist;

    - o normă post asistentă medicală de stomatologie.

   III. Unități de învățământ superior:
    a) unități de învățământ cu mai mult de 3.000 de studenți - o normă post medic;
    b) unități de învățământ cu mai mult de 1.500 de studenți - o normă post asistentă medicală;
    c) unități de învățământ cu mai mult de 2.500 de studenți - o normă post medic dentist;
    d) unități de învățământ cu mai mult de 2.500 de studenți - o normă post asistentă medicală de stomatologie.