Parteneri
Real Life SRL

JOCUL, EMOTIILE SI SANATATEA

“Joaca este o sursa primara de bucurie a creierului.“ ( Panksepp)

Circuitele cerebrale care stimuleaza jocul sunt aceleasi cu cele care starnesc bucuria. De aceea joaca este atat de placuta. La nivel cerebral in timpul jocului se petrece o crestere neurala si sinaptica, intarindu-se canalele nervoase ale creierului.

 La varsta de 2 ani copiii incep sa-si sfideze parintii, incep sa strige si sa spuna “ NU” atunci cand li se cere sa faca ceva. Toti cei care au avut in preajma lor copii isi amintesc, cu umor sau nu, de aceasta “ perioada a lui NU”. Acesta este un moment esential in dezvoltarea copilului. Acum creierul incepe sa-si schimbe impulsul de a spune NU atunci cand i se cere ceva, o capacitate care se perfectioneaza de-a lungul copilariei pana in adolescenta, datorita maturizarii din punct de vedere anatomic a zonei occipitofrontale a creirerului. O perioada de crestere accelerata a acestei zone este varsta de 5-7 ani, pregatind astfel copilul pentru scoala. Aceasta etapa de dezvoltare sporeste semnificativ capacitatea de autocontrol a copilului, facand astfel ca in clasa a II-a  el sa fie mai putin dezordonat decat la gradinita. Fiecare etapa in dezvoltarea intelectuala, emotionala si sociala a unui copil este determinta de maturizarea zonelor cerebrale corespunzatoare si are loc pana la varsta de 20-25 ani.

Cand un copil se simte iubit, ingrijit, protejat, simte ca persoanele importante din viata lui il pretuiesc cu adevarat, iar starea de bine care se naste creeaza un rezervor de sentimente pozitive, ce vor alimenta impulsul de a explora lumea larga. Copiii au nevoie de o baza de siguranta, o relatie in care sa-si afle linistea, un loc in care sa se simta in siguranta emotionala ( camera lor, casa lor), la care sa se intoarca dupa ce au explorat lumea.

Explorarea poate fi :

  • Fizica ( ex. o plimbare in cartier)
  • Interpersonala ( prieteni noi, cunoaste oameni noi)
  • Intelectuala ( da curs unei curiozitati nestapinite)

Locul de joaca:

  • trebuie sa reprezinte un spatiu de siguranta, in care copilul experimenteaza lucruri noi cu minimum de anxietate
  • in prezenta unei persoane in care copilul are incredere si care-i poarta de grija

Prin joaca un copil deprinde o importanta experienta sociala, el invata:

  • Cum sa colaboreze
  • Cum sa-si formeze aliante
  • Cum se negociaza in luptele pentru putere
  • Cum sa cedeze cu eleganta
  • Modalitatile naturale de a infrunta supararile si abandonurile, transformandu-le in oportunitati de invatare si autodescoperire
  • Cum poate face fata dorintelor si impulsurilor prea periculoase pentru a fi puse in practica in realitate
  • Cum sa infrunte situatiile de stress

Inhibarea dispozitiei de joc apare atunci cand copilul este anxios, manios, trist,  atunci cand nu se simte protejat sau cand nu se simte confortabil (colegi noi, un loc de joaca necunoscut) sau desigur atunci cand este bolnav.

Atitudinea parintilor, interactiunea parinte-copil, mesajele pecare ei le transmit atat verbal cat si nonverbal sunt definitorii in dezvoltarea psihoemotionala a copiilor. Copiii imita tiparul comportamental al parintilor cu colegii lor de joaca si in cea mai mare masura vor duce toate aceste achizitii in viata de adult.

« Parintilor mei nu le place intotdeauna ce fac, dar daca ma opresc si gasesc ceva mai bun de facut, totul merge bine »

  • Acesta este modelul pe care il ofera un parinte care ii explica unui copil de exemplu, ca nu este bine sa incerce sa se urce pe masa din sufragerie, dar poate sa o faca in curte intr-un loc special amenajat pentru catarat si-l insoteste acolo.
  • In acest fel copiii traiesc sentimentul rezonantei emotionale cu parintii lor, stabilindu-se in acelasi timp niste reguli si niste limite. 
  • Copii vor avea o stare de bine, se va crea un rezervor de sentimente pozitive
  • Ofera premisele unei dezvoltari armonioase ca adult

« Oricum nu le pasa de mine »

  • Acesta este modelul pe care il ofera un parinte care doar ii interzice copilului sa se urce pe masa, iar cand copilul o face il ia de acolo doar amintindu-i interdictia pentru ca apoi sa nu-l mai bage in seama.
  • Rezonanata emotionala parinte copil apare rareori, momentele de bucurie sunt rare
  • Copilul acumuleaza frustrari in incercarea lui de a capta atentia empatica a parintilor
  • Ca adulti, acesti copii vor fi timizi, isi vor exprima cu greu emotiile, vor avea dificultati in relationarea emotionala cu un partener

 «  Orice fac nu fac bine »

  • Acesta este modelul pe care il ofera un parinte care in primul moment il cearta pentru ca s-a urcat pe masa, apoi se simte vinovat ca a fost prea dur si-l ia in brate ca sa-l impace, iar intr-un final il lasa singur pentru ca a fost neascultator
  • Semnalele transmise de parinte in acest mod sunt ambivalente, ei uneori sunt calzi si grijulii, empatici , dar adeseori transmit semnale de dezaprobare si respingere
  • Copilul nu stie ce sa inteleaga din aceasta atitudine si se va simti jignit si umilit in mod repetat, creeaza un sentiment de deznadejde, desi va tanji mereu dupa o atentie parinteasca pozitiva.
  • Copilul se va considera plin de defecte
  • Ca adult va aduce in relatie acelasi model ambivalent de nevoie de afectiune combinat cu teama ca nu o va obtine, dar cu o si mai mare teama ca  vor fi abandonati.
  • Daca reactia parintilor este una violenta, copilul ca fi ingrozit in fata parintelui dar isi va pierde si senzatia de siguranta care l-ar fi ajutat sa supravietuiasca dpdv emotional. Ca adulti acestia vor avea adesea relatii furtunoase si haotice intense emotional si cu finaluri confuze.

« Va fi bine »

  • Acesta este modelul pe care il ofera un parinte care isi invata copilul sa reactioneze la stress si sa-si inviga fricile
  • Copilul poate fi expus la situatii stresante de viata sau cinematografice dar adecvate varstei lui si si la un nivel la care sa-i poata face fata. Un copil mic nu va viziona un film de groaza ! Important este ca parintele sa-i fie alaturi si sa-l asigure prin vorbe  si atitudine calma (“O sa fie bine”), tinandu-l in brate, ca nimic rau nu i se poate intampla, ca este in siguranta acolo.
  • Daca  sunt expusi unui stress prea mic ei nu invata nimic de acolo, dar daca stresul este prea mare organismul lor poate ramane blocat in acea stare de teama, in sistemul neural inradacinandu-se acea stare de teama ( fobiile)
  • Ca adult va face fata stress-urilor mai usor, avand mobilitate emotionala
  • Mobilitatea emotionala se invata si important este timpul in care senzatia de frica (se elibereaza hormoni de stress, se activeata retelele neurale de circuite ale fricii ) poate fi inlocuita cu cea de calm (secretia acestor hormoni revine la normal)
  • Daca un copil a fost supus in mod repetat unor stresuri prea mari (familii dificile, cu probleme, batai, abuzuri)  exista risc major ca acesta sa dezvolte tulburari anxioase, depresii

 « Vom trece si peste asta»

  • Acesta este modelul pe care il ofera un parinte care isi invata copilul ca viata nu este o fericire perpetua, ca exista si momente neplacute ca exista si pierderi si momente nefericite in viata, dar care trebuie  depasite (adaptare la stress) si trebuie sa-si gaseasca singuri calea de a se intoarce la o stare de multumire, de fericire
  • Parintii nu trebuie sa fie hiperprotectivi, sa nu le lipseasca nimic copiilor, pentru ca acestia vor creste imaturi emotional
  • Copilul trebuie sa experimenteze si durerea (ex. cazaturile de la joaca) si pierderile si supararile (se pot experimenta in jocurile de grup si/sau echipa- nu trebuie sa castige mereu)
  • Copiii vor invata sa-si controleze emotiile negative si sa faca fata mai usor situatiilor stressante, sa se adapteze mai usor, la o situatie noua, intr-un mediu nou (exemplu inceperea scolii).

 JOC – EMOTIE - BOALA

Rezonanta emotionala parinte- copil se stabileste din primele zile de viata.Copilul simte emotiile pozitive sau negative ale parintilor sai, mai intai ala mamei, si va reactiona in acord cu acestea.(Copilul unei mame cu depresie va reactiona ca atare si are sanse mai mari de a dezvolta o depresie decat alti copii.) Copiii imita modelele familiale inca de la varsta de 1 an. Modalitatile de comunicare cu copiii, stabilirea rezonantei emotionale parinte copil se reflecta in dezvoltarea lor psihoemotionala si intelectuala si in starea de sanatate.

O comunicare defectuoasa cu copiii, rezonanata emotionala deficitara sau absenta duce in timp la dezvoltarea unor semne si simptome de boala, care in timp se pot constitui in boli efective : cefalee (dureri de cap), dureri abdominale recurente, greturi, varsaturi, diaree, constipatie, enurezis ( pierderea involultara de urina), encomprezi (pierderea involuntara de materii fecale), ulcer gastric/ duodenal, ruminatie, boala de reflux gastroesofagian, tulburari de comportament, boli endocrine (tulburari hormonale), nevroze, fobii, tulburari anxioase, depresii, tulburari de comportament, anorexie nervoasa, bulimie nervoasa, tulburari de atentia si concentrare si altele.

Modificarea comportamentului de joc obisnuit al unui copil poate de asemenea sa ne atraga atentia asupra instalarii unor boli acute sau cronice ( care inca nu au semne fizice evidente), probleme de relationare in famile, expunerea la factori de stress, abuzuri.

Observarea jocului unui copil, modul in care el se implica si relationeaza cu alti copii ne poate de asemenea atrage atentia asupra prezentei unui retard de dezvoltare psihointelectuala, a unor deficite motorii, a gradului de toleranta la efort (o toleranta scazuta la efort poate fi semn de boala), a semnelor unor boli psihice si/sau tulburari de comportament.

Pe masura ce copilul creste si circuitele neurale ale cortexului prefrontal se dezvolta si se maturizeaza, in primii ani ai adolescentei, copiii devin “mai seriosi”, iar energiile lor se canalizeaza spre explorarea modalitatilor “adulte” de bucurie si placere.

“Cantitatea de bucurie din relatiile cu ceilalti ale unui copil mic pare sa fie decisiva pentru setarea canalelor cerebrale responsabile de fericire.” ( R.J. Davidson )



 Adriana Neghirla

 

 

Bibliografie selectiva:

Daniel Goleman - Inteligenta sociala, 2006

Oxford Handbook of Paediatrics, 2008

Opiniile Clienţilor:

Pentru moment nu există opinii postate.Fii tu primul şi postează opinia ta

Spuneţi opinia:




COD de securitate
Trimite opinia ta